Valea Uzului - mai 2019Cluj-Napoca, luni, 3 februarie 2020 - MTI - Potrivit autorităţilor române, oasele considerate de către unele organizaţii naţionaliste române ca fiind ale celui de-al 150-lea militar român înmormântat în Valea Uzului sunt de origine animală.

Oasele au fost examinate de Institutul de Medicină Legală din Iaşi. Despre rezultatele anchetei, Parchetul din Moineşti l-a informat pe Zsolt Árus, preşedintele Fundaţiei Observatorul Secuiesc. Árus a postat scrisoarea parchetului pe o reţea de socializare.

Mihai Tîrnoveanu, preşedintele Asociaţiei Calea Neamului, care a organizat mai multe evenimente naţionaliste româneşti în cimitirul militar din Valea Uzului, a anunţat anul trecut, în data de 23 septembrie, că Vasile Boboc, un vânător de comori cu detector de metale, a găsit, în imediata apropiere a cimitirului militar, oasele şi armamentul unui soldat român care a murit în Primul Război Mondial. Acestea au fost considerate de organizaţiile naţionaliste româneşti ca fiind rămăşiţele celui de al 150-lea militar român îngropaţ în Valea Uzului. În baza acestor considerente, în data de 25 octombrie, organizaţiile naţionaliste s-au deplasat cu 150 de torţe în cimitir, cu ocazia Zilei armatei române.

valea uzului document ministerul public 2020

Zsolt Árus a declarat pentru agenţia ungară de presă MTI că în această privinţă a solicitat informaţii de interes public de la o serie de instituţii ale statului român. Oficialii de la Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă au confirmat imediat că a fost ridicată muniţia de la faţa locului. Rezultatul oficial privind originea animală a oaselor a sosit luni. În ceea ce priveşte anunţul că s-au găsit rămăşiţele unui soldat român, Árus consideră că prin acest anunţ s-a făcut voit inducerea în eroare a opiniei publice, şi se ridica problema depunerii sau nu a unei plângeri.

Organizaţiile naţionaliste române active în cazul cimitirului militar din Valea Uzului, respectiv municipalitatea din Dărmăneşti, care şi-a intabulat cimitirul ca domeniu public, au ignorat poziţia autorităţii române competente în ce priveşte numărul eroilor români care se odihnesc în cimitir.

Într-un rezumat publicat în data de 12 iunie 2019, Oficiul Naţional pentru Cultul Eroilor (ONCE), aflat în subordinea Ministerului Apărării Naţionale, a clarificat că cei 149 de soldaţi români nu se odihnesc în cimitirul militar din Valea Uzului, pentru care Primăria Dărmăneşti a creat în cimitir o solă românească cu 50 de cruci de beton. ONCE susţine că 130 de soldaţi români au fost înmormântaţi la est de Valea Uzului, în Poiana Uzului, localitate care astăzi nu mai există. Rămăşiţele pământeşti ale acestor soldaţi au fost reînhumate, între cele două războaie mondiale, în cimitirul militar din Comăneşti, judeţul Bacău.

Conform documentarului disponibil pe site-ul Ministerului Apărării Naţionale, care este însoţit şi de fotocopiile documentelor de la acea vreme, sunt menţionaţi 11 soldaţi români îngropaţi în Valea Uzului, iar una dintre anexe conţine numele şi datele a şapte soldaţi presupuşi a fi români.

La sfârşitul lunii iulie 2019, comandantul Institutului şi Muzeului Militar din Ungaria a prezentat, la dezbaterea de la Tuşnad, câteva documente care atestă că nu toţi soldaţii consideraţi a fi români au fost români. Cinci dintre aceştia au luptat în armata ungară, iar în urma unui studiu anterior, s-a constatat că un alt soldat a luptat în armata rusă.

Primăria Dărmăneşti a delimitat, în aprilie, în mod arbitrar, o solă românească în cimitirul militar din Valea Uzului administrat de Primăria Sănmărtin din Ţinutul Secuiesc, parţial pe mormintele încă nemarcate ale unor militari maghiari. În data de 6 iunie mai multe mii de români au intrat cu forţa în cimitir pentru a participa la sfinţirea ortodoxă a parcelei amintite, după ce maghiarii au încercat să îi împiedice cu un lanţ uman.

bpt – MTI | 3 februarie 2020

Galerie foto | Cimitirul militar din Valea Uzului

Úzvölgyi katonatemető – Fotótár
Úzvölgyi katonatemető – Fotótár
Úzvölgyi katonatemető – Fotótár
Úzvölgyi katonatemető – Fotótár

Ultimele știri | Cimitirul militar Valea Uzului

Úz-völgye a XIX. században | Forrás: maps.arcanum.com

© 2019 - 2024 - uz-volgye.ro | valea-uzului.ro | Editor