Către domnul președinte al României, Klaus Iohannis,
guvernul României,
Prefectura județului Harghita,
Prefectura județului Bacău,
Consiliul local și Primăria Dărmănești,

Printr-o hotărâre a Consiliului Local Dărmănești primăria orașului și-a însușit abuziv și ilegal un teren aflat în posesia comunei Sânmărtin, județul Harghita pe care se află cimitirul militar din Valea Uzului.

Deasemenea, încălcând prevederile legilor specifice și a înțelegerilor internaționale, pe locul bine determinat și documentat istoric, peste locul unde au fost înhumați căzuții regimentului 10 Miskolc din primul război mondial s-au construit prin hotărârea aceluiași consiliu local un monument comemorativ și cincizeci de morminte goale ale soldaților români necunoscuți marcate cu același număr de cruci de beton.

Stimate autorități ale României, maghiarii din România respectă și onorează memoria celor căzuți în războaie indiferent ce naționalitate au și unde își dorm somnul de veci.

Domnilor reprezentanți ai autorităților, maghiarii din România vă informează, noi trăim aici în România, aici muncim, aici ne plătim impozitele și îmbogățim prin munca noastră și cultura noastră această țară, de aceea actul abuziv al consiliului local din Dărmănești este mai mult decât o jignire, profanarea mormintelor înaintașilor noștrii este deja un mesaj josnic care nu vă onorează deloc.

Acest mesaj este coroana a tuturor abuzurilor la adresa maghiarimii din România pe plan cultural, istoric, educațional, identitar și deasemenea, nu în ultimul rând ,material și economic, gesturi instituționalizate care aduc în derizoriu rolul nostru de cetățeni demni ai acestei țări.

Domnilor, destul!

În numele maghiarimii din România, noi, bisericile istorice ale maghiarilor, consiliile locale din localități locuite de maghiari, populația civilă maghiară, mediul cultural maghiar, partidele maghiare din România vă somează pertinent, opriți-vă!

Vă cerem insistent și în cel mai serios mod următoarele:

  • Cercetarea amănunțită, pe speță civilă și penală a actului abuziv și jignitor făcut la nivel de autorități ai orașului Dărmănești și pedepsirea vinovaților/infractorilor conform Legilor României.
  • Restabilirea urgentă a situației inițiale din cimitirul militar din Valea Uzului așa cum a fost înainte de actul abuziv și profanator al primăriei Dărmănești.
  • Clarificarea imediată în regim de urgență a litigiilor de posesie de la hotarele județelor noastre ca altădată asemenea acte ilegale și profund jignitoare,creatoare de conflicte interetnice să nu se mai repete niciodată.
  • Până la clarificarea pașnică și legală a stării de fapt oprirea imediată a oricărei continuări a acțiunilor creatoare de tensiuni inutile între cetățenii României care duc la conflicte interetnice fără rost și la promovarea urii între națiunile noastre.
  • Așteptăm scuze publice adresate familiilor și națiunilor celor căzuți și îngropați în Valea Uzului de la făptuitorii profanării mormintelor.

Valea Uzului, România, 12 mai 2019

Galerie foto | Cimitirul militar din Valea Uzului

Úzvölgyi katonatemető – Fotótár
Úzvölgyi katonatemető – Fotótár
Úzvölgyi katonatemető – Fotótár
Úzvölgyi katonatemető – Fotótár

Ultimele știri | Cimitirul militar Valea Uzului

Úz-völgye a XIX. században | Forrás: maps.arcanum.com

© 2019 - 2024 - uz-volgye.ro | valea-uzului.ro | Editor